| Mitologia este, in mod evident, cea mai complexa dintre ghicitori; intregul adevar referitor la evolutia Universului si a umanitatii se afla incastrat in mituri, insa redescoperirea formei sale originare este deosebit de dificila, daca nu imposibila. Cea mai periculoasa minciuna este trunchierea adevarului, iar trunchierea, mistificarea, sunt omniprezente nu numai in textele reprezentative pentru zorii civilizatiei umane, ci si in cele care ar trebui sa ii reprezinte maturitatea. Exista totusi o serie de indicii, o serie de corespondente care nu pot fi negate de nimeni, si de la care poate porni cautarea. |
 |
| La inceputul erei noastre nu mai existau in America urme de nomadism. Incep acum sa se configureze civilizatii create de populatii sedentare. Trei dintre acestea au atins nivelul de civilizatii istorice: civilizatia azteca, incasa si mayasa. Sunt civilizatiile cele mai bine cunoscute si mai bine conturate, avand o structura culturala mai complexa si care, evoluand, au avut si un rol politic mai important. Sunt civilizatii ajunse la un stadiu cu totul remarcabil la data debarcarii aici a spaniolilor - care le-au si desfiintat, desi din punct de vedere cultural nu le-au distrus total. Prima, civilizatia azteca, s-a constituit in partea meridionala a Americii de Nord, a doua, civilizatia Incasa, in America de Sud, de-a lungul coastei Oceanului Pacific, iar cea de-a treia, civilizatia Maya, in America Centrala. |
10.09.2009
Mitologie
Minunile
Cele 7 minuni naturale ale lumii se considera a fi: Muntele Everest din Nepal - Tibet, Cascada Victoria in Zambia - Zimbabwe, Marele Canion in Arizona - SUA, Marea Bariera de Corali - Australia, Vulcanul Paricutin - Mexic, Portul Rio de Janeiro - Brazilia si Aurora Boreala.
"Dintre cele sapte minuni ale lumii, sase nu mai exista astazi. Ele au fost distruse nu numai de catastrofe naturale, ci si de nebunia oamenilor; dar inainte de orice, au pierit datorita acelui factor necrutator care este Timpul, forma fundamentala de existenta si de descompunere a materiei" - J. J. Turner
Numarul 7 a jucat in istorie si in mitologie un rol insemnat - cateva popoare ale Orientului antic ii atribuiau chiar o forta mistica; aceasta credinta a fost preluata, ca multe alte traditii, de vechii greci, in istoria carora vom gasi printre altele expeditia "Celor sapte impotriva Terrei", pe "Cei sapte intelepti" si, de asemenea, "Cele sapte minuni ale lumii antice".
Este limpede ca nu poate fi vorba de "minuni" in sensul mitic al terminologiei - realizari fantastice, eventual atribuite unor forte supranaturale - ci de lucrari de arhitectura si arta, iesite din comun prin caracterul lor monumental impunator si realizarea la un inalt nivel artistic, reprezentand geniul demiurgic al lumii antice.
Numarul 7 a jucat in istorie si in mitologie un rol insemnat - cateva popoare ale Orientului antic ii atribuiau chiar o forta mistica; aceasta credinta a fost preluata, ca multe alte traditii, de vechii greci, in istoria carora vom gasi printre altele expeditia "Celor sapte impotriva Terrei", pe "Cei sapte intelepti" si, de asemenea, "Cele sapte minuni ale lumii antice".
Este limpede ca nu poate fi vorba de "minuni" in sensul mitic al terminologiei - realizari fantastice, eventual atribuite unor forte supranaturale - ci de lucrari de arhitectura si arta, iesite din comun prin caracterul lor monumental impunator si realizarea la un inalt nivel artistic, reprezentand geniul demiurgic al lumii antice.
Cele 7 minuni naturale ale lumii se considera a fi: Muntele Everest din Nepal - Tibet, Cascada Victoria in Zambia - Zimbabwe, Marele Canion in Arizona - SUA, Marea Bariera de Corali - Australia, Vulcanul Paricutin - Mexic, Portul Rio de Janeiro - Brazilia si Aurora Boreala.
Literatura
Literatura este o modalitate de exprimare a unor sentimente, trairi sau conceptii despre lume si viata, intr-o forma artistica, realizand astfel o comunicare intre oameni si o cunoastere mai buna a personalitatilor din trecut.
Termenul "literatura" isi are originea in latinescul "litteratura", care se traduce prin "scriitura", "gramatica" sau "cultura". Aceasta desemneaza ansamblul operelor orale sau scrise dintr-o limba careia ii este specifica si o dimensiune estetica (spre deosebire de operele stiintifice sau didactice) sau aspectele legate de producerea sau studiul acestor opere.
Uneori termenul de "literatura" este folosit pentru exprimarea textelor publicate de orice natura, inclusiv cele fara dimensiune estetica. Denumirea corespunzatoare acestui gen poarta numele de literatura stiintifica.
Privind literatura din punctul de vedere al primului ei sens aceasta este un element al artei. La modul general literatura se refera la totalitatea operelor care au o forma estetica speciala si scop estetic. Deci operele filosofice, politice sau istorice sunt excluse din aceasta categorie.
Literatura este o modalitate de exprimare a unor sentimente, trairi sau conceptii despre lume si viata, intr-o forma artistica, realizand astfel o comunicare intre oameni si o cunoastere mai buna a personalitatilor din trecut.
Termenul "literatura" isi are originea in latinescul "litteratura", care se traduce prin "scriitura", "gramatica" sau "cultura". Aceasta desemneaza ansamblul operelor orale sau scrise dintr-o limba careia ii este specifica si o dimensiune estetica (spre deosebire de operele stiintifice sau didactice) sau aspectele legate de producerea sau studiul acestor opere.
Uneori termenul de "literatura" este folosit pentru exprimarea textelor publicate de orice natura, inclusiv cele fara dimensiune estetica. Denumirea corespunzatoare acestui gen poarta numele de literatura stiintifica.
Privind literatura din punctul de vedere al primului ei sens aceasta este un element al artei. La modul general literatura se refera la totalitatea operelor care au o forma estetica speciala si scop estetic. Deci operele filosofice, politice sau istorice sunt excluse din aceasta categorie.
Civilizatii Conducatori romani Conducatori straini Istoria armelor Razboaie Regimuri politice Revolutii
Istorie| Perceptia generala asupra istoriei, istoriografia si predarea istoriei si au jucat diverse roluri in trecut. Astfel ele au avut un anumit aport la constituirea sentimentelor si a memoriei colective si individuale de apartenenta, formarea conceptiilor despre trecut, ceea ce a determinat anumite opinii despre prezent si proiectii pentru viitor in cunostinta de cauza si, de asemenea, la imbogatirea omenirii din punct de vedere cultural. Istoria a avut contributii importante si la crearea si dezvoltarea unor identitati de grup cu tendinte de exclusivism si aroganta, aparitia urii intre diverse grupuri etnice, sociale, politice si religioase si chiar natiuni, istoria a asiguart cumva o scuza sau o justificare unor politici ce au condus la conflicte si razboaie, discriminare si persecutii. |
 |
| Prin aceste exemple devine evidenta importanta istoriei in viata oamenilor, opinie impartasita si de istoricul Nicolae Iorga care spunea ca "Un popor care nu-si cunoaste istoria este ca un copil care nu-si cunoaste parintii". |
Istoria fotografiei
In primul rand numele i-l datoram lui Sir John Herschel, care a folosit pentru prima oara acest termen in 1839, anul in care procesul fotografic a devenit public. Cuvantul deriva din termenii grecesti pentru "lumina" si "scriere".
Inainte de a enunta stadiile pe care le-a parcurs dezvoltarea domeniului fotografiei, este important de mentionat o anumita predictie uimitoare, poate chiar putin ciudata, facuta de de la Roche (1729- 1774), in lucrarea denumita "Giphantie". In aceasta povestire imaginara era posibila captarea imaginilor din natura pe o panza care fusese acoperita cu o substanta lipicioasa. Conform povestii, aceasta suprafata nu numai ca furniza o imagine "in oglina" pe suprafata lipicioasa, dar aceasta imagine se mentinea pe ea. Dupa uscarea acesteea in intuneric, imaginea ramanea in permanenta.
Autorul nu a stiut cat de profetica a fost lucrarea lui, numai cateva decenii dupa moartea acestuia fiind incepute procesele realizarii fotografiilor de azi.
Pentru a fi posibila realizarea fotografiei sunt combinate 2 procese distincte. Este oarecum surprinzator faptul ca fotografia nu a fost inventata mai inainte de anul 1830, dat fiind ca aceste procese erau cunoscute cu ceva timp in urma.
Primul din aceste procese a fost de natura optica. Vestita "Camera Obscura" exista de cel putin patru sute de ani. A fost pastrata in interiorul acesteia o pictura a lui Leonardo da Vinci, datand din 1519. Cam tot in acea perioada camera obscura era folosita pentru a mentine picturile intr-o forma cat mai buna si mai apropiata de realitate.
Al doilea proces a fost de natura chimica. Cu sute de ani inainte ca fotografia sa fie inventata, oamenii au fost atentionati, de pilda, ca unele culori sunt albite de soare, dar au fost subliniate anumite mici distinctii intre caldura, aer si lumina.
• In 1600 Robert Boyle, un fondator al Royal Society a raportat ca clorura de argint s-a transformat in negru la o anumita expunere, dar el tindea sa creada ca aceasta schimbare a culorii era datorata de expunerea la aer mai degraba decat de expunerea la lumina.
• Angelo Sala, la inceputul secolulul al XVII-lea, a evidentiat faptul ca nitratul pulbere de argint era inegrit de soare.
• In 1727 Johann Heinrich Schulze a descoperit ca anumite lichide isi schimba culoarea cand sunt expuse la lumina.
• La inceputul secolului al XIX-lea Thomas Wedgwood a realizat anumite experimente, el reusind sa capteze imagini, dar acestea nu am putut fi pastrate, nefiind cunoscute la acea vreme modalitatile de mentinere a acestor imagini.
Prima poza reusita a fost produsa in lunile iunie/iulie ale anului 1827 de catre Niépce. Acesta a folosit un material care se intarea in momentul in care era expus la lumina. Aceasta fotografie a necesitat o expunere de opt ore.
Pe 4 ianuarie 1829 Niépce a fost de acord cu un parteneriat propus de Louis Daguerre. Niépce a murit la numai patru ani dupa incheirea acestui parteneriat, dar Daguerre a continuat experimentele. Curand a descoperit o modalitate de dezvoltarea a fotografiei, reducand timpul necesar expunerii de la opt ore la doar o jumatate de ora. A descoperit, de asemenea, ca o imagine poate fi permanetizata prin introducerea ei in sare.
Avand in vedere un raport al lui Paul Delaroche - un important savant la vremea aceea - privind acesta inventie, se ajunge la concluzia ca guvernul frances a cumparat drepturile la aceasta inventie in iulie 1839.
Detalii ale acestui proces au fost facute publice in 19 August 1839 si Daguerre a numit aceasta fotografie "Daguerreotype".
Vestea ca Daguerreotype nu necesita cunostinte de pictura si ca oricine poate avea succes la fel de bine ca inventatorul a fost intimpinata cu un entuziasm enorm si "Daguerreomania" a devenit o nebunie peste noapte.
Cel mai vechi negativ cunoscut se numea "Calotype" si a fost inventat de William Henry Fox Talbot in august 1835. Acesta era mic si de slaba calitate, dar pana in anul 1840 a fost treptat perfectionat, iar in 1844 a reusit realizarea unei fotografii numite "Condeiul naturii". Marele avantaj al metodei lui Talbot consta in faptul ca putea fi realizat un numar foarte mare de fotografii, materialul pe care se realizau acestea fiind hartia, un material usor de gasit si prelucrat. Dezavantajul era ca toate imperfectiunile hartiei erau imprimate in fotografie. Oricum, pe baza acestei metode se realizeaza si acum fotografiile, desigur, cu toate perfectionarile facute de atunci.
In 1851 o noua era in fotografie era introdusa de Frederick Scott Archer , care a venit cu un nou proces, numit "Collodion". Prin intermediul acestuia se reducea timpul de expunere a fotografiilor la numai doua sau trei secunde, ceea ce a semnificat un mare pas inainte in domeniul fotografiei.
Un nou progres a fost inregistrat in anul 1871, cand Dr. Richard Maddox a folosit gelatina (care fusese inventata cu numai cativa ani in urma) in realizarea fotografiilor.
Celuloza a fost inventata la inceputul secolului al XVIII-lea, iar cel care a ramas in istorie ca producatorului filmului flexibil in 1884 a fost George Eastman.
In primul rand numele i-l datoram lui Sir John Herschel, care a folosit pentru prima oara acest termen in 1839, anul in care procesul fotografic a devenit public. Cuvantul deriva din termenii grecesti pentru "lumina" si "scriere".
Inainte de a enunta stadiile pe care le-a parcurs dezvoltarea domeniului fotografiei, este important de mentionat o anumita predictie uimitoare, poate chiar putin ciudata, facuta de de la Roche (1729- 1774), in lucrarea denumita "Giphantie". In aceasta povestire imaginara era posibila captarea imaginilor din natura pe o panza care fusese acoperita cu o substanta lipicioasa. Conform povestii, aceasta suprafata nu numai ca furniza o imagine "in oglina" pe suprafata lipicioasa, dar aceasta imagine se mentinea pe ea. Dupa uscarea acesteea in intuneric, imaginea ramanea in permanenta.
Autorul nu a stiut cat de profetica a fost lucrarea lui, numai cateva decenii dupa moartea acestuia fiind incepute procesele realizarii fotografiilor de azi.
Pentru a fi posibila realizarea fotografiei sunt combinate 2 procese distincte. Este oarecum surprinzator faptul ca fotografia nu a fost inventata mai inainte de anul 1830, dat fiind ca aceste procese erau cunoscute cu ceva timp in urma.
Primul din aceste procese a fost de natura optica. Vestita "Camera Obscura" exista de cel putin patru sute de ani. A fost pastrata in interiorul acesteia o pictura a lui Leonardo da Vinci, datand din 1519. Cam tot in acea perioada camera obscura era folosita pentru a mentine picturile intr-o forma cat mai buna si mai apropiata de realitate.
Al doilea proces a fost de natura chimica. Cu sute de ani inainte ca fotografia sa fie inventata, oamenii au fost atentionati, de pilda, ca unele culori sunt albite de soare, dar au fost subliniate anumite mici distinctii intre caldura, aer si lumina.
• In 1600 Robert Boyle, un fondator al Royal Society a raportat ca clorura de argint s-a transformat in negru la o anumita expunere, dar el tindea sa creada ca aceasta schimbare a culorii era datorata de expunerea la aer mai degraba decat de expunerea la lumina.
• Angelo Sala, la inceputul secolulul al XVII-lea, a evidentiat faptul ca nitratul pulbere de argint era inegrit de soare.
• In 1727 Johann Heinrich Schulze a descoperit ca anumite lichide isi schimba culoarea cand sunt expuse la lumina.
• La inceputul secolului al XIX-lea Thomas Wedgwood a realizat anumite experimente, el reusind sa capteze imagini, dar acestea nu am putut fi pastrate, nefiind cunoscute la acea vreme modalitatile de mentinere a acestor imagini.
Prima poza reusita a fost produsa in lunile iunie/iulie ale anului 1827 de catre Niépce. Acesta a folosit un material care se intarea in momentul in care era expus la lumina. Aceasta fotografie a necesitat o expunere de opt ore.
Pe 4 ianuarie 1829 Niépce a fost de acord cu un parteneriat propus de Louis Daguerre. Niépce a murit la numai patru ani dupa incheirea acestui parteneriat, dar Daguerre a continuat experimentele. Curand a descoperit o modalitate de dezvoltarea a fotografiei, reducand timpul necesar expunerii de la opt ore la doar o jumatate de ora. A descoperit, de asemenea, ca o imagine poate fi permanetizata prin introducerea ei in sare.
Avand in vedere un raport al lui Paul Delaroche - un important savant la vremea aceea - privind acesta inventie, se ajunge la concluzia ca guvernul frances a cumparat drepturile la aceasta inventie in iulie 1839.
Detalii ale acestui proces au fost facute publice in 19 August 1839 si Daguerre a numit aceasta fotografie "Daguerreotype".
Vestea ca Daguerreotype nu necesita cunostinte de pictura si ca oricine poate avea succes la fel de bine ca inventatorul a fost intimpinata cu un entuziasm enorm si "Daguerreomania" a devenit o nebunie peste noapte.
Cel mai vechi negativ cunoscut se numea "Calotype" si a fost inventat de William Henry Fox Talbot in august 1835. Acesta era mic si de slaba calitate, dar pana in anul 1840 a fost treptat perfectionat, iar in 1844 a reusit realizarea unei fotografii numite "Condeiul naturii". Marele avantaj al metodei lui Talbot consta in faptul ca putea fi realizat un numar foarte mare de fotografii, materialul pe care se realizau acestea fiind hartia, un material usor de gasit si prelucrat. Dezavantajul era ca toate imperfectiunile hartiei erau imprimate in fotografie. Oricum, pe baza acestei metode se realizeaza si acum fotografiile, desigur, cu toate perfectionarile facute de atunci.
In 1851 o noua era in fotografie era introdusa de Frederick Scott Archer , care a venit cu un nou proces, numit "Collodion". Prin intermediul acestuia se reducea timpul de expunere a fotografiilor la numai doua sau trei secunde, ceea ce a semnificat un mare pas inainte in domeniul fotografiei.
Un nou progres a fost inregistrat in anul 1871, cand Dr. Richard Maddox a folosit gelatina (care fusese inventata cu numai cativa ani in urma) in realizarea fotografiilor.
Celuloza a fost inventata la inceputul secolului al XVIII-lea, iar cel care a ramas in istorie ca producatorului filmului flexibil in 1884 a fost George Eastman.
1 Martie
1 Martie Boboteaza Bradul de Craciun Cei 40 de mucenici Dragobetele Floriile Halloween Mos Craciun Mos Nicolae Noaptea Sf. Andrei Pastele Superstitii Traditii de Pasti Valentine's Day Zilele de Craciun
1 Martie De 1 Martie, femeile din Romania primesc martisoare.Este un moment pe care putina lume il mai considera astazi magic. 1 martie este considerat, dupa vechiul calendar, inceputul unui Nou An. Se pare ca romanii sunt singurii europeni care sarbatoresc, de doua ori in fiecare an, Anul Nou, desi putini romani o stiu.
Obiceiul Martisorului este o sarbatoare care nu se gaseste in lume decat in spatiul carpatic si, pentru marea lui frumusete, a fost imprumutata si de popoarele tarilor vecine. La origini, acest dar magic, ritualic, se purta la incheietura mainii. Apoi a fost purtat la gat. Acum, martisorul se prinde in piept sau se constituie intr-un cadou simbolic oferit femeilor. Drumul acestui obicei pana in zilele noastre este usor de urmarit.
Secretul "puterii" martisorului sta, de fapt, in firul de lana alb, care se infasura cu altul negru (rosul apare mai tarziu), ca un simbol de moment sau generic al impletirii dintre iarna si vara (acum este momentul in care primavara incepe sa se faca simtita, temperaturile incep sa creasca, ziua se mareste tot mai mult, rasar primele flori), dintre intuneric si lumina, dintre bine si rau, dintre viata si moarte.
Mai tarziu, firul impletit a fost impodobit cu un ban de aur - apoi cu o mica bijuterie. Foarte important era gandul bun cu care acesta era insotit in dar. Felul in care aceste fire de lana se realizeaza tine de un ritual al armoniei. Se fac adevarate calcule, care pune de acord statura celui pentru care se face martisorul cu poarta casei, cu usa si cercevelele ferestrelor. Cu alte cuvinte, structura fizica a viitorului posesor de fir magic trebuie sa se integreze corect in mediul apropiat.Talismanul il va apara in aceeasi masura in care poarta, usa si ferestrele apara casa in care el traieste.
Martisorul se punea copiilor, fetelor, fiintelor fragile, pentru a fi aparate de primejdii, boli si sa nu le arda soarele prea tare. Intr-o anume zi magica, Martisorul se scotea si se agata de creanga unui pom. Soarta lui prin ploi vorbea despre soarta celui care-l purtase. Exista zone din Moldova in care fetele confectioneaza martisoare si le ofera alesilor lor.
In firul magic alb-rosu al martisorului se impleteau destinul individual si cel universal (al rosturilor sociale si cosmice). Unele legende spun ca firul martisorului ar fi tors de Baba Dochia, zeita agrara si lunara (de aici si simbolul banului de argint gaurit ce intruchipa luna si se agata de fir). Chiar si in zilele noastre, podoabele de martisor apar mai mult sub forma unor reprezentari feminine (floare, pasare, albina). El marcheaza ascendenta principiului feminin, vizibila in toate manifestarile inceputului de primavara.
Obiceiul Martisorului este o sarbatoare care nu se gaseste in lume decat in spatiul carpatic si, pentru marea lui frumusete, a fost imprumutata si de popoarele tarilor vecine. La origini, acest dar magic, ritualic, se purta la incheietura mainii. Apoi a fost purtat la gat. Acum, martisorul se prinde in piept sau se constituie intr-un cadou simbolic oferit femeilor. Drumul acestui obicei pana in zilele noastre este usor de urmarit.
Secretul "puterii" martisorului sta, de fapt, in firul de lana alb, care se infasura cu altul negru (rosul apare mai tarziu), ca un simbol de moment sau generic al impletirii dintre iarna si vara (acum este momentul in care primavara incepe sa se faca simtita, temperaturile incep sa creasca, ziua se mareste tot mai mult, rasar primele flori), dintre intuneric si lumina, dintre bine si rau, dintre viata si moarte.
Mai tarziu, firul impletit a fost impodobit cu un ban de aur - apoi cu o mica bijuterie. Foarte important era gandul bun cu care acesta era insotit in dar. Felul in care aceste fire de lana se realizeaza tine de un ritual al armoniei. Se fac adevarate calcule, care pune de acord statura celui pentru care se face martisorul cu poarta casei, cu usa si cercevelele ferestrelor. Cu alte cuvinte, structura fizica a viitorului posesor de fir magic trebuie sa se integreze corect in mediul apropiat.Talismanul il va apara in aceeasi masura in care poarta, usa si ferestrele apara casa in care el traieste.
Martisorul se punea copiilor, fetelor, fiintelor fragile, pentru a fi aparate de primejdii, boli si sa nu le arda soarele prea tare. Intr-o anume zi magica, Martisorul se scotea si se agata de creanga unui pom. Soarta lui prin ploi vorbea despre soarta celui care-l purtase. Exista zone din Moldova in care fetele confectioneaza martisoare si le ofera alesilor lor.
In firul magic alb-rosu al martisorului se impleteau destinul individual si cel universal (al rosturilor sociale si cosmice). Unele legende spun ca firul martisorului ar fi tors de Baba Dochia, zeita agrara si lunara (de aici si simbolul banului de argint gaurit ce intruchipa luna si se agata de fir). Chiar si in zilele noastre, podoabele de martisor apar mai mult sub forma unor reprezentari feminine (floare, pasare, albina). El marcheaza ascendenta principiului feminin, vizibila in toate manifestarile inceputului de primavara.
Bugs Bunny Dexter's Laboratory Familia Flinstone Frumoasa si Bestia Johnny Bravo Mica Sirena Mickey Mouse Naruto Popeye Marinarul Sailor Moon Scooby Doo Tom si Jerry Viata cu Louie
Mickey MouseMickey Mouse este un personaj de desen animat ce a devenit un simbol pentru Walt Disney. El a fost creat in anul 1928 de catre Ub Iwerks si Walt Disney care, de asemenea, i-a interpretat si vocea. Compania Walt Disney ii sarbatoreste ziua in data 18 noiembrie 1928 odata cu lanseara lui in animatia "Steamboat Willie".
Micul soricel a evoluat de la un simplu caracter de desene animate si benzi desenate, la unul dintre cele mai recunoscute simboluri din intreaga lume. Mickey Mouse a fost creat ca o inlocuire a desenului animat "Oswald the Lucky Rabbit", acesta fiind un caracter animat mai vechi, ce apartinea de asemenea studiourilor Disney. Dupa mai multe cercetari, animatorul Ub Iwerks a ajuns la concluzia ca oamenilor, si in special copiilor, le sunt mai dragi animalele mici si dragute. Marele success al soricelului Mickey Mouse se datoreaza asemanarii lui cu omul.
Mickey si Minnie au debutat in scurt metrajul Plane Crazy, lansat in premiera in data de 15 mai 1928. Desenul a fost regizat in mare parte de Walt Disney, iar animatiile au fost realizate de Ub Iwerks. Actiunea desenul il plaseaza pe Mickey Theodore Mouse in postura de aviator amator. Dupa ce isi construieste propriul avion, el ii cere lui Minnie sa i se alature pentru primul zbor. Acesta se dovedeste a fi un sir lung de esecuri amuzante din cauza faptului ca Mickey incerca sa o sarute pe Minnie.
Animatia care l-a consacrat pe Mickey Mouse a fost "Steamboat Willie". Aceasta a fost printre primele desene animate din lume ce contineau o coloana sonora ce se imbina cu actiunea. Ideea animatiei il punea pe Mickey in postura de capitan al vasului "Steamboat Wille", iar numele pe care il purta era "Captain Pete".
Cu timpul, faimosul soricel cu manusi si pantaloni rosii a interpretat nenumarate roluri, uneori fiind surprins chiar si in postura unui soricel obisnuit (When the Cat’s Away) sau a unui soldat (The Barnyard Battle).
La 18 noiembrie 1978, in onoarea a celei de-a cincizecia aniversare a vestitului Mickey Mouse, soricelul devine primul caracter de desen animat care are o stea pe Hollywood Walk Of Fame. Datorita marelui success de care are parte, Mickey apare si in multe jocuri video, precum "Mickey Mousecapade","Mickey Mania: The Timeless Adventures of Mickey Mouse, Castle of Illusion Starring Mickey Mouse", precum si in jocuri moderne destinate copiilor de varste mai fragede: "Disney's Magical Mirror Starring Mickey Mouse".
Ultimul serial animat in care Mickey si-a facut aparitia a fost "Mickey Mouse Clubhouse " in anul 2006. De-a lungul carierei sale, Mickey Mouse a avut peste 150 de aparitii in show-uri tv, benzi desenate sau jocuri video.
(A.M)
Angelina Jolie Audrey Hepburn Cameron Diaz Charlize Theron Elizabeth Taylor Julia Robert Marilyn Monroe Nicole Kidman Sandra Bullock Whoopi Goldberg
Julia Robert
Julia Robert s-a nascut pe data de 28 octombrie 1967 in Georgia. Inca din copilarie a fost apropiata de teatru datorita parintilor sai. Atat ea cat si fratele ei isi doreau o cariera in actorie, astfel debutand impreuna in filmul "Blood Red" in 1988. A fost apreciata atat pentru talentul ei, cat si pentru frumusetea sa inca de la primul rol, fapt pentru care a intrat in topul Hollywood-ului. Julia Robert a obtinut roluri principale in filme de succes de la Hollywood si a fost nominalizata de doua ori la Oscar. A reusit sa se faca marcata in intreaba lume in urma rolului din "Mystic Pizza", urmat apoi de de rolul din "Steel Magnolias" ce i-a adus prima nominalizare la Oscar.
Urmatorul ei film, si poate si unul dintre cele mai recunoscute, a fost "Pretty Woman". Acesta a fost filmul cu cele mai mari incasari si de asemena, filmul care i-a adus in 1990 cea de-a doua nominalizare la Oscar. A urmat apoi o serie de filme de succes printre care: "Flatliners", "Sleeping With The Enemy", "Dying Young", "The Pelican Brief" (Dosarul Pelican) si "Something To Talk About".
De-a lungul carierei sale, Julia Robert a jucat in fime ce au realizat incasari de peste doua miliarde de dolari in intreaga lume.
Filmografie:
- Charlie Wilson's War - 2007
- The Ant Bully (Lucas, Spaima furnicilor) - 2006
- Charlotte's Web (Reteaua Miraculoasa) - 2006
- Closer (Ispita) - 2004
- Ocean's Twelve (Ocean's Twelve - Unsprezece + una) - 2004
- Mona Lisa Smile (Zambet de Mona Lisa) - 2003
- Confessions of a Dangerous Mind (Confesiunile unei minti periculoase) - 2003
- Full Frontal (Legaturi nebune) - 2002
- Ocean's Eleven (Faceti jocurile!) - 2001
- The Mexican (Mexicanul) - 2001
- America's Sweethearts (Rasfatatii Americii) - 2001
- Erin Brockovich - 2000
- Notting Hill - 1999
- Stepmom (Mama vitrega) - 1998
- My Best Friend's Wedding (Iubitul meu se insoara) - 1997
- Conspiracy Theory (Teoria Conspiratiei) - 1997
- Mary Reilly - 1996
- Something to Talk About (Subiect de conversatie) - 1995
- I Love Trouble (Ador incurcaturile) - 1994
- The Pelican Brief (Dosarul Pelican) - 1993
- Sleeping with the Enemy (In pat cu dusmanul) - 1991
- Dying Young (Sa mori tanar) - 1991
- Hook (Capitanul Hook) - 1991
- Pretty Woman - 1990
- Steel Magnolias (Magnolii de otel) - 1989
- Mystic Pizza - 1988
Al Pacino Brad Pitt Bruce Willis Charlie Chaplin Daniel Radcliffe Dustin Hoffman George Clooney Harrison Ford Jim Carrey Johnny Depp John Travolta Macaulay Culkin Richard Gere Robert De Niro Sean Connery
Al Pacino Al Pacino este unul dintre cei mai cunoscuti si talentati actori din istoria cinematografiei. S-a nascut la 25 aprilie 1940 in cartierul Bronx din New York , intr-o familie italiano-americana si a copilarit alaturi de mama sa in casa bunicilor. Scoala nu a fost pe placul marelui actor, insa acesta prefera sa se implice in mai toate piesele de teatru fiind atras inca de mic de actorie.
Dupa ce a renuntat la scoala, Al Pacino a jucat in diverse piese de teatru, hotaranduse sa faca o cariera din asta. Prima parte a carierei sale a fost una foarte saraca, insa in 1966, cand a fost acceptat la cursurile lui Lee Strasberg, situatia s-a schimbat.
Odata cu trecerea timpului, Al Pacino a primit roluri din ce in ce mai importante, iar sirul lung de premii primite a inceput cu premiul Obie pentru rolul din The Indian Wants the Bronx. Nu dupa mult timp, Al Pacino reuseste sa participe la preselectia pentru ecranizarea romanului Nasul al lui Mario Puzzo. Aici il impresioneaza pe Francis Ford Coppola care hotaraste sa ii ofere lui Pacino rolul lui Michael Corleone. In clipa in care filmul a fost lansat, Al Pacino a devenit in scurt timp un star international. Felul in care a jucat i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar.
Marele actor Al Pacino a impresionat de asemenea cu filmele "Serpico", "Dog day Afternoon", "Cruising" si "Scarface", film ce se va bucura de o popularitate de 20 de ani.
Dupa ce a renuntat la scoala, Al Pacino a jucat in diverse piese de teatru, hotaranduse sa faca o cariera din asta. Prima parte a carierei sale a fost una foarte saraca, insa in 1966, cand a fost acceptat la cursurile lui Lee Strasberg, situatia s-a schimbat.
Odata cu trecerea timpului, Al Pacino a primit roluri din ce in ce mai importante, iar sirul lung de premii primite a inceput cu premiul Obie pentru rolul din The Indian Wants the Bronx. Nu dupa mult timp, Al Pacino reuseste sa participe la preselectia pentru ecranizarea romanului Nasul al lui Mario Puzzo. Aici il impresioneaza pe Francis Ford Coppola care hotaraste sa ii ofere lui Pacino rolul lui Michael Corleone. In clipa in care filmul a fost lansat, Al Pacino a devenit in scurt timp un star international. Felul in care a jucat i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar.
Marele actor Al Pacino a impresionat de asemenea cu filmele "Serpico", "Dog day Afternoon", "Cruising" si "Scarface", film ce se va bucura de o popularitate de 20 de ani.
Istoria cinematografului
Istoria cinematografului
La inceputul secolului XIX, oamenii de stiinta au remarcat un nou fenomen vizual: o suita de fotografii individuale, puse in miscare, poate genera iluzia miscarii. Ei au atribuit aceasta experienta fenomenului numit inertia perceptiei optice, unde retina ochiului retine o fractiune de secunda imaginea dupa ce aceasta a disparut. Capacitatea ochiului de a retine imagini vizuale, a fost considerata un principiu fundamental in dezvoltarea filmului, chiar daca relatia sa cu perceptia miscarii inca nu este foarte bine inteleasa.
In anul 1830, a fost descoperit zootropul. Acesta era constituit dintr-o toba adanca cu o banda de desene in jurul suprafetei interioare. In momentul in care era invartita se producea efectul de miscare.
In anul 1870, inventatorul francez Emile Reynaud a imbunatatit ideea zootropului si a adaugat oglinzi in centrul tobei. Cativa ani mai tarziu, tot Reynaud a dezvoltat o versiune a zootropului pentru proiectie, folosind un reflector si o lentila care marea imaginile in miscare. In 1892 a inceput sa organizeze proiectii publice la Teatrul Optic din Paris, unde sute de desene rulau pe o bobina invartita de insusi Reynaud, proiectii ce durau aproximativ 15 minute.
In anul 1870 in California, fotograful britanic Eadweard Muybridge, in urma unui pariu angajat cu magnatul Leland Stanford, realizeaza o suita de fotografii ale unui cal in galop. Fotografiile au surprins calul cu toate picioarele deasupra pamantului, iar Muybridge a pornit intr-un turneu pentru a-si arata fotografiile in miscare folosind un mecanism pe care l-a numit zoopraxiscop.
Aceste reusite ale lui Muybridge l-au stimulat pe omul de stiinta francez Etienne-Jules Marey sa creeze un echipament destinat inregistrarii si analizei miscarii omului si a animalelor. Inventia s-a numit camera cronofotografica si putea sa inregistreze mai multe imagini suprapuse una peste cealalta.
In 1885 americanul George Eastman a introdus rola de hartie (pelicula) sensibilizata la actiunea luminii, in locul placilor de sticla individuale folosite pana atunci. In 1889, Eastman a inlocuit rola de hartie, cu celuloid - un material sintetic imbracat cu o emulsie de gelatina.
Intre anii 1896 si 1912 Melies a realizat 500 de filme, cel mai cunoscut fiind: "Le voyage dans la lune" (1902), care, intr-una din scene prezinta figura animata a lunii, lovita in ochi de o racheta. Acest mic filmulet era o ecranizare dupa Jules Verne. Alte filme care i-au adus lui Melies consacrarea au fost: L'Affaire Dreyfus (1899), Le sacre d'Edouard VII (1902) si Cendrillon (Cenusareasa-1899).
Din pacate, Melies nu a putut sa lupte impotriva marilor companii de productii cinematografice aparute in anii 1910. Dupa Primul Razboi Mondial, filmele sale au fost in mare parte uitate, dar in anii 20 au fost redescoperite si in 1931, Melies a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez. Henri Langlois (responsabil cu arhiva de film francez) a creat in 1936 Cinemateca Franceza si a salvat o mare parte din filmele lui Melies. Langlois a supravegheat restaurarea lor.
In Statele Unite, un fost proiectionist, Edwin S. Porter, a preluat comanda productiei de filme in compania lui Edison (1901) si a inceput sa realizeze filme mai lungi care spuneau o poveste. Ca si in cazul filmelor lui Melies, aceste filme necesitau mai multe cadre care trebuiau montate intr-o secventa narativa. Cel mai cunoscut film al lui Porter - si poate cea mai cunoscuta capodopera a inceputului cinematografului - a fost "The Great Train Robbery" (1903), care are meritul de a transforma filmul intr-un spectacol comercial. Cu schimbari rapide de locatii, incluzand actiune intr-un tren in miscare, acest film a oferit spectatorilor o viziune foarte exacta a ceea ce a devenit simbolul spectacolului cinematografic.
Porter a continuat sa faca filme de scurt metraj pentru Edison pana in anul 1912, cand s-a hotarat sa plece si sa colaboreze cu compania "Famous Players" (stramosul lui Paramount). Din nefericire, lipsit de imaginatie, Porter a realizat filme la fel cum le realiza pentru Edison, singura diferenta fiind ca erau mai lungi. Cu timpul industria l-a depasit.
Edwin S. Porter a renuntat la regie in anul 1916 si s-a intors la meseria pe care o iubea - lucrul la propriile-i masinarii. In anul 1941, el s-a stins din viata.
David Wark Griffith - numit "Parintele filmului american" s-a nascut in Kentucky (oraselul La Grange). A fost actor la diverse companii de teatru pana cand a ajuns sa joace pentru compania de film "American Mutoscope and Biograph" (1908). Ulterior el a devenit regizor la un studio din New York. Pentru Biograph, Griffith a realizat peste 450 de filme. In tot acest timp, si-a strans in jur o echipa de profesionisti, inclusiv cativa actori cunoscuti ai vremii (Mary Pickford, surorile Gish, Mabel Normand, Mae Marsh) si regizori cunoscuti (Mack Sennet si Erich von Stroheim). Griffith a colaborat foarte mult cu legendarul operator Billy Bitzer.
In 1913, Griffith a parasit compania Biograph pentru a se muta in studiourile companiei Reliance-Majestic, apoi a devenit producator independent. Filmele sale "Judith of Bethulia" (1914), "The Birth of a Nation" (1915) si "Intolerance" (1916) l-au consacrat ca fiind cel mai mare producator de filme al Americii. "Nasterea unei natiuni" este considerat unul dintre cele mai importante filme facute vreodata. Elementele sale rasiste au provocat proteste, manifestatii si violenta ce au dus la cenzura filmului.
In 1920, alaturi de actorii Douglas Fairbanks, Mary Pickford si Charlie Chaplin, Griffith a fondat "United Artists Corporation", o puternica casa de productie. Dintre filmele pe care le-a realizat in aceasta perioada amintim: "Broken Blossoms" (Muguri Zdrobiti - 1919), "Way Down East" (1920), "The Orphans of the Storm" (1922), "America" (1924), "Battle of Sexes" (1928) si "Lady of the Pavements" (1929). Toate aceste filme sunt mute, cu exceptia ultimului care era cantat. Griffith a realizat si doua filme sonore: "Abraham Lincoln" (1930) si "The Struggle" (1931) - dar nu au avut la fel de mare succes precum filmele mute.
Peste ocean, in Marea Britanie, cinematograful a inceput sa devina din ce in ce mai fascinant. Cea mai importanta institutie care s-a ocupat de film la inceputurile sale a fost Scoala de la Brighton. Scoala a fost fondata in anul 1851, de catre Sir Henry Cole si era o scoala de arta si arhitectura. Reputatia scolii a crescut in anul 1925 cand studentii au cucerit un mare numar de medalii la "Exposition des Arts Decoratifs et Industriels in Paris". O sectie importanta a acestei scoli este scoala de film, unde au absolvit cineastul George Albert Smith, descoperitorul prim-planului si John Williamson, celebru pentru introducerea decupajului regizoral. Scoala de film de la Brighton activeaza si in prezent si este una dintre cele mai solicitate scoli de cinema din Europa si din lume.
Industria filmului francez (cea mai puternica inaintea Primului Razboi Mondial) a fost marginalizata dupa razboi. Cu toate acestea, nici o tara nu a avut atata devotament si pasiune pentru arta filmului asa cum au avut-o cineastii francezi. Intr-o atmosfera tensionata de razboi, filmul a capatat o semnificatie unica in viata intelectuala franceza de la inceputul secolului XX.
Una dintre cele mai importante companii de productii cinematografice a fost creata in anul 1895 de catre Leon Gaumont. Gaumont s-a lansat in fabricarea aparatelor de fotografiat si de filmat in aprilie 1896 cand a propus clientilor sai un aparat care inregistra si proiecta imagini animate - cronofotograful imbunatatit al lui Georges Demeny. Strainii s-au dovedit cei mai fideli cumparatori ai noului aparat. Pe langa aparatul propriu-zis, strainii cumparau si filmuletele demonstrative realizate de catre echipa lui Gaumont. In 1900, la Expozitia Universala, Gaumont a prezentat noua sa inventie, aparatul sonor care imbina un proiector si un fonograf.
Leon Gaumont isi continua cercetarile asupra sunetului si culorii si in 1906 comercializeaza cronofonul. Din echipa lui Gaumont faceau parte printre altii Louis Feuillade (a devenit director artistic), Leonce Perret, Henri Fescourt si Emil Cohl (realizatorul primelor desene animate).
Dupa ce a deschis cate o sala de proiectie pe cele mai cunoscute bulevarde din Paris, Gaumont a achizitionat hipodromul din Paris si l-a transformat in cea mai mare sala de cinema din lume. Hipodromul a devenit Gaumont Palace si si-a deschis portile in septembrie 1911. Sala dispunea de 3400 de locuri si avea o inaltime de 20 de metri. Dupa moartea lui Louis Feuillade (februarie 1925) productia cinematografica se opreste.
Leon Gaumont semneaza o colaborare cu Metro-Goldwyn, astfel luand nastere compania Gaumont Metro Goldwyn (G.M.G.). Dintre productiile acestei companii amintim "Ben Hur" (de Fred Niblo) si "Napoleon" (de Abel Gance).
Istoria cinematografului
La inceputul secolului XIX, oamenii de stiinta au remarcat un nou fenomen vizual: o suita de fotografii individuale, puse in miscare, poate genera iluzia miscarii. Ei au atribuit aceasta experienta fenomenului numit inertia perceptiei optice, unde retina ochiului retine o fractiune de secunda imaginea dupa ce aceasta a disparut. Capacitatea ochiului de a retine imagini vizuale, a fost considerata un principiu fundamental in dezvoltarea filmului, chiar daca relatia sa cu perceptia miscarii inca nu este foarte bine inteleasa. In anul 1830, a fost descoperit zootropul. Acesta era constituit dintr-o toba adanca cu o banda de desene in jurul suprafetei interioare. In momentul in care era invartita se producea efectul de miscare.
In anul 1870, inventatorul francez Emile Reynaud a imbunatatit ideea zootropului si a adaugat oglinzi in centrul tobei. Cativa ani mai tarziu, tot Reynaud a dezvoltat o versiune a zootropului pentru proiectie, folosind un reflector si o lentila care marea imaginile in miscare. In 1892 a inceput sa organizeze proiectii publice la Teatrul Optic din Paris, unde sute de desene rulau pe o bobina invartita de insusi Reynaud, proiectii ce durau aproximativ 15 minute.
In anul 1870 in California, fotograful britanic Eadweard Muybridge, in urma unui pariu angajat cu magnatul Leland Stanford, realizeaza o suita de fotografii ale unui cal in galop. Fotografiile au surprins calul cu toate picioarele deasupra pamantului, iar Muybridge a pornit intr-un turneu pentru a-si arata fotografiile in miscare folosind un mecanism pe care l-a numit zoopraxiscop.
Aceste reusite ale lui Muybridge l-au stimulat pe omul de stiinta francez Etienne-Jules Marey sa creeze un echipament destinat inregistrarii si analizei miscarii omului si a animalelor. Inventia s-a numit camera cronofotografica si putea sa inregistreze mai multe imagini suprapuse una peste cealalta.
In 1885 americanul George Eastman a introdus rola de hartie (pelicula) sensibilizata la actiunea luminii, in locul placilor de sticla individuale folosite pana atunci. In 1889, Eastman a inlocuit rola de hartie, cu celuloid - un material sintetic imbracat cu o emulsie de gelatina.
Intre anii 1896 si 1912 Melies a realizat 500 de filme, cel mai cunoscut fiind: "Le voyage dans la lune" (1902), care, intr-una din scene prezinta figura animata a lunii, lovita in ochi de o racheta. Acest mic filmulet era o ecranizare dupa Jules Verne. Alte filme care i-au adus lui Melies consacrarea au fost: L'Affaire Dreyfus (1899), Le sacre d'Edouard VII (1902) si Cendrillon (Cenusareasa-1899).
Din pacate, Melies nu a putut sa lupte impotriva marilor companii de productii cinematografice aparute in anii 1910. Dupa Primul Razboi Mondial, filmele sale au fost in mare parte uitate, dar in anii 20 au fost redescoperite si in 1931, Melies a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez. Henri Langlois (responsabil cu arhiva de film francez) a creat in 1936 Cinemateca Franceza si a salvat o mare parte din filmele lui Melies. Langlois a supravegheat restaurarea lor.
In Statele Unite, un fost proiectionist, Edwin S. Porter, a preluat comanda productiei de filme in compania lui Edison (1901) si a inceput sa realizeze filme mai lungi care spuneau o poveste. Ca si in cazul filmelor lui Melies, aceste filme necesitau mai multe cadre care trebuiau montate intr-o secventa narativa. Cel mai cunoscut film al lui Porter - si poate cea mai cunoscuta capodopera a inceputului cinematografului - a fost "The Great Train Robbery" (1903), care are meritul de a transforma filmul intr-un spectacol comercial. Cu schimbari rapide de locatii, incluzand actiune intr-un tren in miscare, acest film a oferit spectatorilor o viziune foarte exacta a ceea ce a devenit simbolul spectacolului cinematografic.
Porter a continuat sa faca filme de scurt metraj pentru Edison pana in anul 1912, cand s-a hotarat sa plece si sa colaboreze cu compania "Famous Players" (stramosul lui Paramount). Din nefericire, lipsit de imaginatie, Porter a realizat filme la fel cum le realiza pentru Edison, singura diferenta fiind ca erau mai lungi. Cu timpul industria l-a depasit.
Edwin S. Porter a renuntat la regie in anul 1916 si s-a intors la meseria pe care o iubea - lucrul la propriile-i masinarii. In anul 1941, el s-a stins din viata.
David Wark Griffith - numit "Parintele filmului american" s-a nascut in Kentucky (oraselul La Grange). A fost actor la diverse companii de teatru pana cand a ajuns sa joace pentru compania de film "American Mutoscope and Biograph" (1908). Ulterior el a devenit regizor la un studio din New York. Pentru Biograph, Griffith a realizat peste 450 de filme. In tot acest timp, si-a strans in jur o echipa de profesionisti, inclusiv cativa actori cunoscuti ai vremii (Mary Pickford, surorile Gish, Mabel Normand, Mae Marsh) si regizori cunoscuti (Mack Sennet si Erich von Stroheim). Griffith a colaborat foarte mult cu legendarul operator Billy Bitzer.
In 1913, Griffith a parasit compania Biograph pentru a se muta in studiourile companiei Reliance-Majestic, apoi a devenit producator independent. Filmele sale "Judith of Bethulia" (1914), "The Birth of a Nation" (1915) si "Intolerance" (1916) l-au consacrat ca fiind cel mai mare producator de filme al Americii. "Nasterea unei natiuni" este considerat unul dintre cele mai importante filme facute vreodata. Elementele sale rasiste au provocat proteste, manifestatii si violenta ce au dus la cenzura filmului.
In 1920, alaturi de actorii Douglas Fairbanks, Mary Pickford si Charlie Chaplin, Griffith a fondat "United Artists Corporation", o puternica casa de productie. Dintre filmele pe care le-a realizat in aceasta perioada amintim: "Broken Blossoms" (Muguri Zdrobiti - 1919), "Way Down East" (1920), "The Orphans of the Storm" (1922), "America" (1924), "Battle of Sexes" (1928) si "Lady of the Pavements" (1929). Toate aceste filme sunt mute, cu exceptia ultimului care era cantat. Griffith a realizat si doua filme sonore: "Abraham Lincoln" (1930) si "The Struggle" (1931) - dar nu au avut la fel de mare succes precum filmele mute.
Peste ocean, in Marea Britanie, cinematograful a inceput sa devina din ce in ce mai fascinant. Cea mai importanta institutie care s-a ocupat de film la inceputurile sale a fost Scoala de la Brighton. Scoala a fost fondata in anul 1851, de catre Sir Henry Cole si era o scoala de arta si arhitectura. Reputatia scolii a crescut in anul 1925 cand studentii au cucerit un mare numar de medalii la "Exposition des Arts Decoratifs et Industriels in Paris". O sectie importanta a acestei scoli este scoala de film, unde au absolvit cineastul George Albert Smith, descoperitorul prim-planului si John Williamson, celebru pentru introducerea decupajului regizoral. Scoala de film de la Brighton activeaza si in prezent si este una dintre cele mai solicitate scoli de cinema din Europa si din lume.
Industria filmului francez (cea mai puternica inaintea Primului Razboi Mondial) a fost marginalizata dupa razboi. Cu toate acestea, nici o tara nu a avut atata devotament si pasiune pentru arta filmului asa cum au avut-o cineastii francezi. Intr-o atmosfera tensionata de razboi, filmul a capatat o semnificatie unica in viata intelectuala franceza de la inceputul secolului XX.
Una dintre cele mai importante companii de productii cinematografice a fost creata in anul 1895 de catre Leon Gaumont. Gaumont s-a lansat in fabricarea aparatelor de fotografiat si de filmat in aprilie 1896 cand a propus clientilor sai un aparat care inregistra si proiecta imagini animate - cronofotograful imbunatatit al lui Georges Demeny. Strainii s-au dovedit cei mai fideli cumparatori ai noului aparat. Pe langa aparatul propriu-zis, strainii cumparau si filmuletele demonstrative realizate de catre echipa lui Gaumont. In 1900, la Expozitia Universala, Gaumont a prezentat noua sa inventie, aparatul sonor care imbina un proiector si un fonograf.
Leon Gaumont isi continua cercetarile asupra sunetului si culorii si in 1906 comercializeaza cronofonul. Din echipa lui Gaumont faceau parte printre altii Louis Feuillade (a devenit director artistic), Leonce Perret, Henri Fescourt si Emil Cohl (realizatorul primelor desene animate).
Dupa ce a deschis cate o sala de proiectie pe cele mai cunoscute bulevarde din Paris, Gaumont a achizitionat hipodromul din Paris si l-a transformat in cea mai mare sala de cinema din lume. Hipodromul a devenit Gaumont Palace si si-a deschis portile in septembrie 1911. Sala dispunea de 3400 de locuri si avea o inaltime de 20 de metri. Dupa moartea lui Louis Feuillade (februarie 1925) productia cinematografica se opreste.
Leon Gaumont semneaza o colaborare cu Metro-Goldwyn, astfel luand nastere compania Gaumont Metro Goldwyn (G.M.G.). Dintre productiile acestei companii amintim "Ben Hur" (de Fred Niblo) si "Napoleon" (de Abel Gance).
Carnozauri
| Carnozaurii au fost cei mai mari dinozauri carnivori. Acestia aveau capul si maxilarele mari cu dinti puternici si incrucisati. Ajungeau la lungimea de 15 metri si inaltimea de 6 metri. Membrele anterioare erau mult mai mici decat cele posterioare si prezentau gheare puternice cu care sfasiau prada, iar gatul era scurt si puternic, pentru a putea sfasia carnea victimei miscandu-si capul. La sfarsitul Jurasicului cel mai mare carnozaur era Allosaurus care atingea 12 metri in lungime. Unii cercetatori sunt de parere ca - din cauza marimii impresionante - acesti dinozauri nu puteau vana si, deci, se hraneau cu resturi ale animalelor moarte. Altii spun, insa, ca acestia puteau atinge o viteza destul de mare pentru a putea vana in cete chiar dinozaurii uriasi de atunci, precum Apatosaurus si Diplodocus. Pentru a sustine ultima ipoteza oamanii de stiinta au prezentat oase de Apatosaurus care erau inseminate de dinti similari Allosaurus-ului. ] Din punct de vedere al marimii s-a desprins uriasul Tyrannosaurus (din latina, "soparla-tiran"), care cantarea 8 tone si avea inaltimea de 6 metri, iar lungimea ajungea la 14 metri. Cel mai feroce pradator care a trait vreodata pe aceasta planeta. Un monstru cu adevarat. Se presupune ca Tyrannosaurus isi insfaca prada atacand cu gura deschisa, gata de a musca. Animalele vanate in special de acesta erau dinozaurii ierbivori cu cap de rata. Desi se crede ca - datorita dotarilor de care dispunea - Tyrannosaurus a fost un pradator "active", s-a emis si ipoteza conform careia acesta a fost mai degraba un "sanitary", care "facea curatenie" consumand resturile animalelor moarte. |
 |
| Mai mare chiar decat Tyrannosaurus a fost Carcharodontosaurus, al carui craniu a fost gasit in America de Nord in 1995. |
Dinozauri blindati Dinozauri cap-de-piatra Dinozauri cap-de-rata Dinozauri cu corn Iguanodoni Stegosauri
Dinozauri blindatiIn cretacic s-au dezvoltat specii ale acestor dinozauri, precum Ankilozaurii si Nodozaurii. Specific acestor categorii era o "armura" formata din pielea groasa pe suprafata careea erau infipti solzi ososi.
Nodozaurii au fost cei mai primitivi dinozauri blindati. Acestia aveau pielea foarte groasa si protuberante ascutite pe toata suprafata corpului. Exemplarul reprezentant al Nodozaurilor a fost Sauropelta. Cantarea 3 tone si avea o lungime de 7,5 metri. Pentru un animal de asemena dimensiuuni, care se deplasa foarte incet, era necesara o arma puternica de aparare. Astfel ca Sauropelta avea intregul corp acoperit cu solzi ososi. In cazul in care era in pericol se oprea si isi folosea aceasta arma, dar foarte putine carnivore indrazneau sa se apropie.
Tot in categoria Nodozaurilor intra si Panoplosaurus-ul care avea tepi care ii acopereau total umerii si apareau chiar si pe cap. Spre deosebire de Sauropelta, acesta ataca inamicul folosindu-si puternicii zimti, daca simtea pericolul in apropiere.
Corpul Ankilozaurilor avea chiar mai multe protuberante pe piele decat al Nodozaurilor. Acestea apareau chiar si pe pleoape. Pe langa acest blindaj impresionant Ankilozaurii mai aveau inca o arma de temut. Coada se termina cu o maciuca groasa si osoasa, care putea rani puternic chiar si un mare dinozaur carnivorz. Locul mai fragil al acestora ramanea abdomenul, unde tepii erau mai slab pronuntati.
Exemplarul cel mai important si cel mai mare dintre acestia era Ankylosaurus. Cantarea aproximativ 4 tone, avea ciocul fara dinti si bot, pe care il folosea doar la hranirea cu plante. Avand constitutia unui tanc nu facea parte din "preferintele" pentru victime ale dinozaurilor carnivori.
Disparitia dinozaurilor
Aparitia vietii si, apoi, inmultirea fiintelor vii se situeaza in faza primara a istoriei Pamantului: in precambrian (sau antecambrian), numit astfel deoarece el a fost inaintea cambrianului, prima perioada a erei primare. Dupa precambrian, istoria Pamantului a fost impartita in trei ere: era paleozoica (primara), era mezozoica (secundara) si era neozoica.
De-a lungul erei primare, plantele si animalele s-au raspandit, trecand din apele marine in apele dulci, apoi, unele dintre ele au iesit din apa pentru a trai pe pamantul uscat. Iesirea din apa a fost una dintre cele mai importante etape ale istoriei vietii.
Amfibienii sunt vazuti drept pionierii cuceririi pamanturilor eliberate de apa. Unii se vor transforma in reptile, treptat, in era primara, pentru ca mai apoi, in era secundara sa se diversifice foarte mult. A doua si a treia perioada a erei secundare, jurasicul si cretacicul sunt marcate de dominatia reptilelor.
Cele mai importante dintre aceste reptile sunt, dupa cum bine se stie, dinozaurii. Etimologic, acest termen inseamna "soparla ingrozitoare" (in greceste: saura-deinos). Dinozaurii nu sunt insa soparle, ci reptile foarte diferite, impartite in mai multe familii.
Cea mai cunoscuta specie de dinozaur este diplo-docus sau brontozaur. Acestea erau animale cu un trupu urias, cu gatul foarte lung, terminat cu un cap mic, si cu o coada, de asemenea, foarte lunga. Masurau treizeci si, in unele cazuri, cincizeci de metri! Un dinozaur descoperit in Texas pare a fi atins aceasta marime.
O buna perioada de timp, dinozaurii au fost considerati amfibii si de cele mai multe ori se obisnuia sa fie reprezentati balacindu-se in noroi. In prezent insa, cea mai mare parte a paleontologilor ii considera fiinte terestre, locuind in paduri, mancand frunzisul arborilor, datorita gatului lor lung.
Alte specii de dinozauri erau bipezi si carnivori de temut. Asemanatori unor canguri uriasi, ei erau greu de clintit de pe trepiedul format din membrele inferioare si coada. Cel mai cunoscut este Tyranno-saurus rex, al carui craniu masura un metru si patruzeci. O alta familie ii cuprindea pe dinozaurii bipezi, dar ierbivori. Cel mai cunoscut este iguanodonul, dotat, in loc de degetul mare, cu un pinten ce ii folosea la smulgerea crengilor incarcate de frunze cu care se hranea. Alti dinozauri, tot ierbivori, aveau forma unor rinoceri. Printre ei se numara si triceratops, cu trei coarne, doua pe frunte si al treilea pe nas; un guleras osos ii proteja ceafa.
Acesti dinozauri, si inca multi altii, au trat, dupa cum am spus, in jurasic si in cretacic, dar, la sfarsitul cretacicului, acum aproximativ saptezeci de milioane de ani, ei au disparut. Aceasta disparitie a imperiului reptilian a dat nastere la multe ipoteze. Care poate fi explicatia fenomenului?
De-a lungul erei primare, plantele si animalele s-au raspandit, trecand din apele marine in apele dulci, apoi, unele dintre ele au iesit din apa pentru a trai pe pamantul uscat. Iesirea din apa a fost una dintre cele mai importante etape ale istoriei vietii.
Amfibienii sunt vazuti drept pionierii cuceririi pamanturilor eliberate de apa. Unii se vor transforma in reptile, treptat, in era primara, pentru ca mai apoi, in era secundara sa se diversifice foarte mult. A doua si a treia perioada a erei secundare, jurasicul si cretacicul sunt marcate de dominatia reptilelor.
Cele mai importante dintre aceste reptile sunt, dupa cum bine se stie, dinozaurii. Etimologic, acest termen inseamna "soparla ingrozitoare" (in greceste: saura-deinos). Dinozaurii nu sunt insa soparle, ci reptile foarte diferite, impartite in mai multe familii.
Cea mai cunoscuta specie de dinozaur este diplo-docus sau brontozaur. Acestea erau animale cu un trupu urias, cu gatul foarte lung, terminat cu un cap mic, si cu o coada, de asemenea, foarte lunga. Masurau treizeci si, in unele cazuri, cincizeci de metri! Un dinozaur descoperit in Texas pare a fi atins aceasta marime.
O buna perioada de timp, dinozaurii au fost considerati amfibii si de cele mai multe ori se obisnuia sa fie reprezentati balacindu-se in noroi. In prezent insa, cea mai mare parte a paleontologilor ii considera fiinte terestre, locuind in paduri, mancand frunzisul arborilor, datorita gatului lor lung.
Alte specii de dinozauri erau bipezi si carnivori de temut. Asemanatori unor canguri uriasi, ei erau greu de clintit de pe trepiedul format din membrele inferioare si coada. Cel mai cunoscut este Tyranno-saurus rex, al carui craniu masura un metru si patruzeci. O alta familie ii cuprindea pe dinozaurii bipezi, dar ierbivori. Cel mai cunoscut este iguanodonul, dotat, in loc de degetul mare, cu un pinten ce ii folosea la smulgerea crengilor incarcate de frunze cu care se hranea. Alti dinozauri, tot ierbivori, aveau forma unor rinoceri. Printre ei se numara si triceratops, cu trei coarne, doua pe frunte si al treilea pe nas; un guleras osos ii proteja ceafa.
Acesti dinozauri, si inca multi altii, au trat, dupa cum am spus, in jurasic si in cretacic, dar, la sfarsitul cretacicului, acum aproximativ saptezeci de milioane de ani, ei au disparut. Aceasta disparitie a imperiului reptilian a dat nastere la multe ipoteze. Care poate fi explicatia fenomenului?
Dinozaurii
Dinozaurii
Dinozaurii
| Ce sunt dinozaurii ? Notiunea de dinozaur desemneaza orice membru al unui grup de aproximativ 1300 de reptile care a aparut in perioada Triasicului mijlociu si tarziu, acum aproximativ 200 milioane de ani. Dinozaurii au avut de-a lungul indelungatei lor istorii o evolutie constanta. Astfel, de la primii dinozauri care erau carnivori sau omnivori, bipezi, mici, nu foarte puternici, dar probabil mult mai rapizi si agili decat contemporanii lor, (si care au disparut pana la sfarsitul Triasicului), s-a ajuns in timpul Jurasicului (supranumit si perioada dinozaurilor) la o mare diversitate de tipuri adaptative, a caror principala caracteristica comuna este dimensiunea colosala, neegalata pana astazi. Primele ramasite ale dinozaurilor au fost descoperite in Anglia, in jurul anului 1820. Prin 1840 erau cunoscute deja cateva tipuri, ceea ce i-a permis marelui anatomist Richard Owen sa le dea numele de Dinosauria. |
 |
Dinozaurii au reprezentat unele dintre cele mai reusite animale care au existat vreodata. Acestia au dominat planeta timp de circa 140 de milioane de ani. De la aparitia Pamantului, in urma cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, s-au constituit anumite ere geneocronologice, si anume:
|
Venus
| Venus este a doua planeta de la Soare si a sasea ca marime. Orbita lui Venus este cea mai apropiata de cerc dintre toate planetele, cu o excentricitate de mai putin de 1%. Date: orbita: 108,200,000 km de la Soare diametru: 12,103.6 km masa: 4.86924 kg |
 |
| Venus (la greci: Afrodita, la babilonieni: Ishtar) este zeita dragostei si a frumusetii. Planeta este numita astfel probabil din cauza faptului ca este cea maistralucitoare dintre toate planetele cunoscute anticilor. (Cu putine exceptii, formele de pe suprafata planetei poarta nume feminine.) Venus este cunoscuta din vremuri preistorice. Este cel mai stralucitor obiect ceresc, cu exceptia Soarelui si a Lunii. Asemeni lui Mercur, despre Venus se credea ca de fapt sunt doua planete: Eosphorus numit si steaua diminetii si Hesperus numit si steaua serii, insa astronomii greci stiau mai bine. Venus prezinta faze care se pot vedea cu un telescop din perspectiva terestra. Observatiile lui Galileo asupra acestui fenomen au constituit o dovada importanta in favoarea teoriei sistemului solar. Rotatia lui Venus este oarecum neobisnuita in sensul ca este si foarte lenta (243 zile terestre pentru o zi pe Venus, putin mai lunga decât anul pe Venus) si retrograda. Ca o completare, perioadele de rotatie ale planetei sunt sincronizate in asa fel incât afiseaza intotdeauna aceeasi fata spre Pamânt atunci când cele doua planete sunt apropiate cel mai tare. Fie acesta este un efect de rezonanta, fie o coincidenta, inca nu se stie. Uneori referirea la Venus se face prin planeta sora Pamântului. In unele privinte sunt chiar similare: -- Venus este doar putin mai mica decât Pamântul (95% din diametrul Pamântului, 80% din masa Pamântului). -- Ambele prezinta câteva cratere indicând suprafete relativ tinere. -- densitatile si compozitiile lor chimice sunt similare. Datorita acestor similaritati, s-a crezut ca dincolo de norii sai densi, Venus arata ca si Pamântul si ca are poate chiar si viata. Studii mai detaliate ale lui Venus arata insa ca aceasta este cu mult diferita de Pamânt sub diferite aspecte. Presiunea atmosferica a lui Venus este la suprafata de 90 de atmosfere (cam aceeasi cu presiunea la o adâncime de 1 km in oceanele terestre). Este compusa in mare parte din dioxid de carbon. Exista multe straturi de nori compusi in mare parte din acid sulfuric. Acesti nori blocheaza complet vizionarea suprafetei lui Venus. Aceasta atmosfera densa produce un efect de sera care creste temperatura suprafetei lui Venus de la 400 de grade pâna la 740 K (suficient de fierbinte pentru a topi anumite materiale). Suprafata lui Venus este chiar mai fierbinte decât a lui Mercur in ciuda faptului ca este de doua ori mai departe de Soare. Vânturile de la nivelul norilor sunt extrem de puternice (350 km/h), spre deosebire de cele de suprafata care sunt foarte lente, atingând nu mai mult de câtiva kilometri pe ora. Este posibil ca Venus sa fi avut odata mari cantitati de apa ca si Pamântul, care insa s-au evaporat. Venus este in prezent destul de uscata. Pamântul ar fi avut aceeasi soarta daca ar fi fost doar putin mai aproape de Soare. Am putea sa aflam multe despre Pamânt, cautând motivele pentru care Venus a ajuns in aceasta stare. Relieful lui Venus consta in câmpii line, fara prea multe forme. Mai exista câteva depresiuni intinse: Atalanta Planitia, Guinevere Planitia, Lavinia Planitia. Mai sunt doua zone inalte: Ishtar Terra in emisfera nordica (cam de marimea Australiei) si Aphrodite Terra de-a lungul ecuatorului (cam de marimea Americii de Sud).Interiorul lui Ishtar consta in mare dintr-un platou intins, Lakshmi Planum, care este inconjurat de muntii cei mai inalti de pe Venus printre care se numara si masivul Maxwell Montes. O mare parte a suprafetei lui Venus este acoperita de scurgeri de lava. Mai exista câtiva vulcani masivi ca un scut (similari cu Hawaii sau Olympus Mons) cum ar fi Sif Mons. Descoperiri recente arata ca pe Venus vulcanii sunt inca activi, insa numai in anumite puncte care sunt mai fierbinti; cealalta parte a suprafetei a fost linistita din punct de vedere geologic pe durata ultimilor câteva sute de milioane de ani. Pe Venus nu exista cratere mici. Se pare ca toti meteoritii mici au ars in atmosfera densa a planetei inainte de a atinge suprafata. Pe Venus craterele par a fi grupate aceasta indicând faptul ca meteoritii mari care ajung pâna la suprafata planetei se sparg de obicei in atmosfera. Cele mai vechi terenuri de pe Venus par a avea 800 de milioane de ani. Vulcanismul intens de pe vremea aceea a maturat suprafata anterioara, incluzând si unele cratere mai mari din istoria timpurie a lui Venus. Interiorul lui Venus este probabil foarte asemanator cu cel al Pamântului: un miez de fier de aproape 3000 km in raza, un strat de stânca topita imprejmuind ca o manta marea majoritate a planetei. Date recente de pe Magellan cu privire la gravitatie arata ca scoarta lui Venus este mai puternica si mai densa decât s-a crezut initial. Venus nu are câmp magnetic probabil din cauza rotatiei foarte lente. Venus nu are sateliti. Este de obicei vizibil cu ochiul liber. Uneori (fara acuratete) numit "steaua diminetii" sau "steaua serii", este departe de a fi cea mai stralucitoare "stea" de pe cer. |
Uranus
| Uranus este a saptea planeta de la Soare si a treia ca marime (dupa diametru). Uranus este mai mare ca diametru insa mai mica sub aspectul masei decat Neptun. Date: orbita: 2,870,990,000 km de la Soare diametru: 51,118 km (ecuatorial) masa: 8.68325 kg |
 |
| Uranus reprezenta zeitatea greaca ancestrala a Raiurilor, un zeu suprem timpuriu. Uranus a fost fiul si partenerul lui Gaia tatal lui Cronos (Saturn) si al ciclopilor si titanilor (predecesorii zeilor olimpici). Uranus, prima planeta descoperita in vremurile moderne, a fost descoperita de William Herschel in timp ce scruta sistematic cerul cu telescopul personal pe 13 Martie 1781. A fost de fapt vazuta de mai multe ori inainte insa ignorata fiind considerata o alta stea obisnuita (cea mai timpurie semnalare a sa a fost facuta in 1690 cand John Flamsteed o considera 34 Tauri). Herschel a numit-o "Georgium Sidus" (Planeta Georgiana) in onoarea patronului sau, infamul (pentru americani) Rege George III al Angliei; altii i-au zis "Herschel". Numele de "Uranus" a fost propus pentru prima data de Bode in conformitate cu numele altor planete inspirate din mitologia clasica insa nu a intrat in uz pana in 1850. Majoritatea planetelor se invart pe o axa aproape perpendiculara pe planul eliptic insa axa lui Uranus este aproape paralela cu elipsa. La trecerea lui Voyager 2, polul sud al lui Uranus era orientat aproape direct inspre Soare. Aceasta conduce la ciudatul fapt prin care regiunile polare ale lui Uranus receptioneaza mai multa energie de la Soare decat regiunile ecuatoriale. Uranus este totusi mai calda la ecuator decat la poli. Mecanismul care sta la baza acestor fapte este necunoscut. Ba chiar este neclar care dintre polii lui Uranus este polul nord! Fie inclinatia axei sale este putin peste 90 de grade si atunci rotatia sa este directa, fie este putin sub 90 de grade si rotatia este retrograda. Uranus este compusa in mare parte din stanci si diferite gheturi, cu doar 15% hidrogen si putin heliu (in contrast cu Jupiter si Saturn care contin mai mult hidrogen). Uranus (si Neptun) sunt in multe privinte similare sub aspectul miezului cu Jupiter si Saturn mai putin stratul imens de hidrogen metalic lichid. S-ar zice ca Uranus nu ar avea un miez stancos ca si Jupiter si Saturn dar mai degraba materialul sau este mai mult sau mai putin distribuit uniform. Atmosfera lui Uranus este de aproape 83% hidrogen, 15% heliu si 2% metan. Ca si celelalte planete gazoase, Uranus are grupari de nori care se plimba de ici-colo. Pana in 2007 Soarele va fi direct deasupra ecuatorului lui Uranus. Culoarea albastra a lui Uranus se datoreaza absorbtiei culorii rosii a metanului in atmosfera superioara. Ar putea sa existe benzi de culoare ca si pe Jupiter insa sunt ascunse vederii de stratul protector de metan. Asemeni celorlalte planete gazoase, Uranus are inele. Acestea sunt foarte intunecate, ca si cele ale lui Jupiter, insa sunt compuse,pe langa praful fin, din particule destul de mari, ca si cele ale lui Saturn, ajungand la diametre de pana la 10 m. Are 11 inele cunoscute, toate slab conturate; cel mai cunoscut este inelul Epsilon. Inelele lui Uranus au fost descoperite primele dupa cele ale lui Saturn. Acest fapt s-a dovedit extrem de important, relevand faptul ca inelele sunt caracteristici ale planetelor si nu doar lui Saturn. Campul magnetic al lui Uranus nu este centrat in centrul planetei ci dimpotriva este inclinat cu aproape 60 de grade fata de axa de rotatie. Este generat cel mai probabil de o miscare la adancimi relativ reduse in interiorul lui Uranus. Uranus este uneori abia vizibil cu ochiul liber pe un cer nocturn senin; este insa usor de reperat cu un binoclu (daca stii unde sa te uiti exact). Un telescop astronomic va arata un disc mai mic. Satelitii lui Uranus Uranus are 20 de sateliti numiti plus unul recent descoperit caruia nu i s-a atribuit inca in mod oficial un nume. Spre deosebire de alte corpuri din sistemul solar care au nume imprumutate din mitologia clasica, satelitii lui Uranus au fost botezati dupa personaje din piesele lui Shakespeare si Pope. Ei formeaza trei clase distincte: 11 foarte intunecati, 5 foarte mari, si cei proaspat descoperiti situati insa la distante mult mai mari. Marea majoritate au orbite aproape circulare in planul ecuatorului lui Uranus (si deci la un unghi mare fata de planul ecliptic); cei 4 exteriori sunt mai mult eliptici. |
Terra
| Pamantul este a treia planeta de la Soare si a cincea ca marime. Date: orbita: 149,600,000 km de la Soare diametru: 12,756.3 km masa: 5.97224 kg |
 |
| Pamantul este singura planeta a carui nume nu deriva din mitologia greaca/romana. Cuvantul "Pamant" provine din latinescul "pavimentum". In mitologia romana, zeita Pamantului era Tellus - solul fertil (greaca: Gaia - terra mater). Abia pe timpul lui Copernic (secolul al XVI-lea) s-a inteles ca Pamantul este o planeta ca toate celelalte. Pamantul poate fi studiat fara ajutorul unei nave spatiale. Cu toate acestea, pana in secolul douazeci nu au existat harti complete ale intregii planete. Fotografiile planetei luate din spatiu au o importanta considerabila; de exemplu, ajuta enorm la prezicerea vremii si mai ales la urmarirea si prevederea uraganelor. Pamantul este impartit in cateva straturi care au proprietati chimice si seismice distincte (adancimea in km): Scoarta variaza considerabil in grosime, fiind mai subtire sub oceane si mai groasa sub continente. Miezul intern si Scoarta sunt solide. Miezul extern si mantalele sunt plastice sau semi-fluide. Diferitele straturi sunt separate prin discontinuitati care sunt evidente in datele seismice. Cea mai mare parte din masa Pamantului se afla in mantale, aproape tot restul in miez; partea pe care traim noi este o mica fractiune din intreg. Miezul este compus probabil in majoritate din fier (sau fier/nichel), fiind posibila si prezenta altor elemente mai usoare. Temperaturile in centrul miezului pot ajunge la 7500 K, mai fierbinte decat suprafata Soarelui. Mantaua inferioara e compusa mai mult din siliciu, magneziu si oxigen, cu ceva fier, calciu si aluminiu. Mantaua superioara e alcatuita din olivina si piroxen (silicati de magneziu si de fier), calciu si aluminiu. Cunoastem toate acestea doar din tehnicile seismice, mostre din mantaua superioara ajungand la suprafata sub forma de lava din vulcani, insa majoritatea Pamantului este inaccesibila. Scoarta este compusa in principal din cuart (dioxid de siliciu) si alti silicati, de exemplu feldspat. Luat ca un intreg, Pamantul are urmatoarea compozitie (in functie de masa): Pamantul este cel mai dens corp major din sistemul solar. Celelalte planete terestre au probabil structuri si compozitii similare, cu unele diferente: Luna are cel mult un miez mic; Mercur are un miez foarte mare (relativ la diametrul sau); mantaua lui Marte si a Lunii sunt mult mai groase; Luna si Mercur se pare ca nu au o scoart a distincta din punct de vedere chimic; Pamantul s-ar putea sa fie singurul cu miez extern si intern distinct. Oricum, cunostintele noastre despre interiorul planetelor sunt aproape doar teoretice, chiar si cu privire la Pamant. Spre deosebire de celelalte planete terestre, scoarta Pamantului este impartita in cateva placi separate, care plutesc independent pe mantaua fierbinte de dedesubt. Teoria care descrie aceasta se numeste tectonica. Se caracterizeaza prin doua procese principale: extindere si incalecare. Extinderea are loc atunci cand doua placi se indeparteaza una de cealalta si se creeaza portiuni noi de scoarta din magma de dedesubt iesita la suprafata. Incalecarea placilor tectonice are loc cand doua placi se ciocnesc si marginea uneia se scufunda sub cealalta, topindu-se apoi in interiorul mantalei. Mai au loc si miscari transversale la marginile unor placi (de exemplu falia San Andreas in California) si coliziuni intre platourile continentale (de exemplu India/Eurasia). In prezent sunt opt placi principale: Exista si alte placi, mai mici, ca: platoul arab, platoul Cocos, platoul filipinez. Cutremurele de Pamant sunt mai frecvente la marginile platoului. Prin inregistrarea locatiilor lor se evidentiaza mai usor limitele platourilor (dreapta). Suprafata Pamantului este foarte noua. In perioada relativ scurta (dupa standardele astronomice) de 500,000,000 de ani eroziunea si procesele tectonice au distrus si recreat cea mai mare parte din suprafata Pamantului si prin urmare au distrus aproape toate urmele lasate de fenomenele geologice mai recente. Astfel, s-a pierdut istoria cea mai recenta a Pamantului. Varsta Pamantului este de 4.5 - 4.6 miliarde de ani, dar cele mai vechi roci cunoscute au vechime de 4 miliarde de ani, si rocile de 3 miliarde de ani sunt rare. Cele mai vechi fosile de organisme vii au mai putin de 3.9 miliarde de ani. Nu s-a gasit nici o urma a perioadei cand a aparut viata 71 % din suprafata Pamantului este acoperita de apa. Pamantul este singura planeta pe care apa poate exista in stare lichida (desi s-ar putea sa existe etan si metan lichid pe suprafata lui Titan (satelit al planetei Saturn) si apa in stare lichida in "subsolul" unuia dintre satelitii planetei Marte- Europa ). Apa lichida este, evident, indispensabila vietii, cel putin asa cum o cunoastem noi. Capacitatea de incalzire a oceanelor are si ea un rol foarte important in mentinerea unei temperaturi relativ stabile a Pamantului. Apa lichida este responsabila si pentru procesele de eroziune si alte transformari meteorologice ale continentelor, un proces unic in sistemul solar, in prezent (e posibil sa fi avut loc si pe Marte, in trecut). Atmosfera Pamantului este compusa din 77% azot, 21% oxigen, cu urme de argon, dioxid de carbon si apa. Probabil pe timpul formarii Pamantului cantitatea de dioxid de carbon era mult mai mare, dar a fost apoi aproape toata incorporata in roci carbonate iar o mai mica parte s-a dizolvat in oceane si a fost consumata de plante. Placile tectonice si procesele biologice intretin un flux continuu de dioxid de carbon intre atmosfera si aceste "rezervoare". Cantitatea redusa de dioxid de carbon din atmosfera este extrem de importanta in mentinerea temperaturii suprafetei Pamantului, prin efectul de sera. Efectul de sera ridica temperatura medie a suprafetei cu aproape 35 de grade C (de la un inghetat -21 C la un confortabil +14 C); fara aceasta oceanele ar ingheta si viata asa cum o stim ar deveni imposibila. Prezenta oxigenului liber este remarcabila din punct de vedere chimic. Oxigenul este un gaz foarte reactiv si in circumstante "normale" s-ar combina rapid cu alte elemente. Insa oxigenul din atmosfera Pamantului este produs si mentinut de procesele biologice. Fara viata nu ar exista nici oxigen. Interactiunea dintre Pamant si Luna incetineste rotatia Pamantului cu aproximativ 2 milisecunde pe secol. Cercetari recente au demonstrat ca acum 900 de milioane de ani erau 481 de zile si 18 ore intr-un an. Pamantul are un camp magnetic modest, produs de curenti electrici din nucleul extern. La interactiunea cu vantul solar, campul magnetic al Pamantului si atmosfera superioara produc aurorele (vezi si Mediul interplanetar). Neregularitatile acestor factori provoaca miscarea polilor magnetici si chiar inversarea relativ la suprafata; polul nord geomagnetic se afla in prezent in nordul Canadei.("Polul nord geomagnetic" este plasat pe suprafata Pamantului exact deasupra polului sud al campului magnetic. Centura exterioara se intinde de la 19,000 km in altitudine pana la 41,000 km; centura interioara se afla intre 13,000 km si 7,600 km in altitudine. |
Soare
| Soarele este o stea obisnuita, una dintre cele mai mult de 100 miliarde de stele din galaxia noastra. Date: diametru: 1,390,000 km. masa: 1.98930 kg. temperatura: 5800 K (suprafata); 15,600,000 K (miezul). Soarele este de departe cel mai mare corp din Sistemul Solar. Contine mai mult de 99.8% din masa totala a Sistemului Solar. (Jupiter o mare parte din restul de materie). Este alcatuit, in prezent, din aproximativ 75% hidrogen si 25% heliu dupa masa (92.1% hidrogen si 7.8% heliu dupa numarul de atomi); orice altceva ("metale") se gaseste doar in proportie de 0.1%. Aceasta se schimba incet de-a lungul timpului pe masura ce Soarele converteste hidrogenul in heliu in miezul sau. |
 |
| Straturile exterioare ale Soarelui executa rotatie diferentiala: la ecuator, suprafata se roteste o data la 25.4 zile; in apropierea polilor se face la 36 de zile. Acest comportament ciudat se datoreaza faptului ca Soarele nu este un corp solid cum este Pamantul. Efecte asemanatoare apar in planetele gazoase. Rotatia diferentiala se extinde considerabil in jos, spre interiorul Soarelui insa miezul se roteste ca un corp solid. In miezul Soarelui (aproximativ 25% din raza spre interior) conditiile sunt extreme. Temperatura este de 15.6 milione Kelvin si presiunea este de 250 miliarde atmosfere. In centrul miezului, densitatea Soarelui este mai mare decat de 150 de ori cea a apei. Fluxul de emisie al energiei (386 miliarde de miliarde de megawati) este produs de reactii de fuziune nucleara. In fiecare secunda, aproximativ 700,000,000 tone de hidrogen sunt convertite in 695,000,000 tone de heliu si 5,000,000 tone de energie sub forma de raze gama. In drumul sau spre suprafata, energia este continuu absorbita si re-emisa la temperaturi tot mai scazute astfel incat in momentul ajungerii la suprafata, este in mare parte lumina vizibila. Pentru restul de 20% pe care ii mai are de parcurs pana la suprafata energia este transportata mai mult prin convectie decat prin radiatie. Suprafata Soarelui, numita si fotosfera, are o temperatura de aproximativ 5800 K. Petele solare sunt regiuni "reci", de doar 3800 K (apar intunecate doar in comparatie cu regiunile invecinate). Petele solare pot sa fie foarte intinse, ajungand pana la 50,000 km in diametru. Petele solare sunt produse de complicate si inca nu foarte bine intelese interactiuni cu campul magnetic al Soarelui. O regiune ingusta numita cromosfera se intinde deasupra fotosferei. Regiunea extrem de rarefiata de deasupra cromosferei, numita coroana, se intinde milioane de kilometri in spatiu insa este vizibila doar in timpul eclipselor (stanga). Temperaturile in coroana ating valori de 1,000,000 K. Campul magnetic al Soarelui este foarte puternic (dupa standardele terestre) si foarte complicat totodata. Magnetosfera sa (cunoscuta si ca heliosfera) se intinde mult dincolo de Pluto Pe langa caldura si lumina, Soarele emite un flux de densitate redusa de particule incarcate (in mare parte electroni si protoni) cunoscut sub numele de vant solar care se propaga prin Sistemul Solar cu o viteza de aproximativ 450 km/sec. Vantul solar si particulele de energie mult mai inalta emise de activitatea solara pot avea efecte importante pe Pamant trecand de la scurgeri de energie la interferente radio sau la frumoasa aurora boreala. Activitatea solara nu este insa constanta. Si nici activitatea petelor solare. S-a inregistrat o perioada de joasa activitate a petelor solare in ultima jumatate a secolului al XVII - lea, numita Mica deviatie. Coincide cu o situatie de raceala anormala in Europa de Nord cunoscuta uneori sub numele de Mica Epoca de Gheata. De la formarea sistemului solar energia emanata de Soare a crescut cu 40%. Soarele are aproximativ 4.5 miliarde de ani. De la nasterea sa a folosit cam jumatate din hidrogenul din miezul sau. Va radia in continuare "in liniste" pentru inca 5 miliarde de ani sau chiar mai bine de atat (desi luminozitatea sa se va dubla pe atunci). In cele din urma isi va epuiza combustibilul adica hidrogenul. Va trece atunci prin schimbari radicale, obisnuite la standardele stelare, care vor conduce in cele din urma la distrugerea totala a Pamantului (si probabil crearea unei nebuloase planetare). |
Saturn
Asteroizi Astronauti Comete Gaura neagra Jupiter Luna Marte Mercur Meteoriti Neptun Pamantul si sistemul solar Pluto Saturn Soare Terra Uranus Venus
Saturn| Saturn este a sasea planeta de la Soare si a doua ca marime. Date: orbita: 1,429,400,000 km de la Soare diametru: 120,536 km (ecuatorial) masa: 5.6826 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| In mitologia romana, Saturn este zeul agriculturii. Zeul corespunzator la greci, Cronos, a fost fiul lui Uranus si Gaia si tatal lui Zeus (Jupiter). Saturn este cunoscut inca din vremuri vechi. Galileo a fost primul care l-a observat cu un telescop in 1610; a remarcat aparitia ciudata si a ramas tare nelamurit. Observatiile mai timpurii ale lui Saturn au fost complicate de faptul ca Pamântul trece prin planul inelelor lui Saturn, la fiecare câtiva ani, dupa cum acesta se misca pe orbita sa. O imagine de rezolutie slaba a lui Saturn se schimba asadar in mod drastic. Abia in 1659, Christiaan Huygens, a dedus corect geometria inelelor. Inelele lui Saturn au ramas unice in sistemul solar cunoscut, pâna in 1977 când s-au descoperit inele slab conturate in jurul lui Uranus (si la putin timp dupa aceea in jurul lui Jupiter si Neptun). Saturn arata turtit (oblic) vazut printr-un telescop mic; diametrele sale ecuatoriale si polare variaza cu aproape 10% (120,536 km fata de 108,728 km). Acesta este rezultatul rotatiei sale rapide si a starii sale fluide. Si celelalte planete gazoase sunt oblice, insa totusi nu la aceste proportii. Saturn este cea mai putin densa dintre planete; greutatea sa specifica (0.7) e mai scazuta decât cea a apei. Asemeni lui Jupiter, Saturn contine aproximativ 75% hidrogen si 25% heliu cu urme de apa, metan, amoniac si "piatra", similar cu compozitia Nebuloasei Solare primare, din care s-a format Sistemul Solar. Structura interna a lui Saturn e similara cu a lui Jupiter si consta intr-un miez de stânca, un strat de hidrogen metalic lichid si un strat de hidrogen molecular. Urme diferite de gheata sunt de asemenea prezente. Interiorul lui Saturn este fierbinte (12000 K in miez) si Saturn radiaza in spatiu mai multa energie decât primeste de la Soare. O mare parte din energia suplimentara este generata prin convectie ca si in Jupiter. S-ar putea insa ca aceste explicatii sa nu fie suficiente pentru a dovedi luminozitatea lui Saturn; s-ar putea sa fie active si alte mecanisme, cum ar fi infiltrarea heliului in interiorul lui Saturn Petele atât de proeminente pe Jupiter sunt mult mai slab conturate pe Saturn. Sunt de asemenea mai pronuntate in preajma ecuatorului. Detalii despre inaltimile norilor au ramas invizibile pe Pamânt pâna când Voyager a stabilit ca se poate studia orice amanunt referitor la circulatia atmosferica de pe Saturn. Pe Saturn se afla de asemenea ovale mari si vechi (pata rosie pe centrul imaginii in dreapta) precum si alte trasaturi comune cu Jupiter. In 1990, Telescopul spatial Hubble (Hubble Space Telescope (HST) a observat un nor alb gigantic in apropierea ecuatorului lui Saturn, care nu a fost prezent in timpul intâlnirilor cu Voyager; in 1994 a fost observata o alta furtuna de dimensiuni mai reduse. Doua inele proeminente (A si B) si unul mai putin pronuntat (C) se pot vedea de pe Pamânt. Spatiul dintre inelele A si B e cunoscut ca diviziunea Cassini. Spatiul mai putin pronuntat din exteriorul inelului A e cunoscut ca Diviziunea Encke (aceasta este insa un fel de eroare de nume din moment ce nu a fost vazuta vreodata de catre Encke). Pozele de pe Voyager arata inca patru inele mai slab pronuntate. Inelele lui Saturn, spre deosebire de inelele de pe alte planete, sunt foarte stralucitoare. Desi de pe Pamânt par continue, ele sunt compuse de fapt din numeroase particule mai mici, fiecare având o orbita independenta. Difera in dimensiune de la un centimetru la câtiva metri. Se pot intâlni si obiecte de câtiva kilometri. Inelele lui Saturn sunt incredibil de subtiri : desi au un diametru de peste 250,000 km nu depasesc un kilometru in grosime. In ciuda infatisarii impresionante, materialul din inele este chiar foarte putin - daca acestea ar fi comprimate intr-un singur corp, acesta nu ar avea mai mult de 100 km in lungime. Particulele din inel, par a fi compuse in primul rând din apa inghetata, dar pot sa includa si particule de piatra invelite in gheata. Originea inelelor lui Saturn nu e cunoscuta. Desi s-ar putea sa fi avut inele inca de la formare, sistemele de inele nu sunt stabile si trebuie sa fie regenerate prin procese continue, probabil prin distrugerea unor sateliti mai mari. Saturn are un câmp magnetic semnificativ. Pe cerul noptii, Saturn este usor vizibil cu ochiul liber. Desi nu este nici pe departe atât de stralucitor ca si Jupiter, este usor de identificat, ca planeta, intrucât nu "pâlpâie" asa cum fac de obicei stelele. Inelele si satelitii mai mari sunt vizibili cu un telescop astronomic de mici dimensiuni. Satelitii lui Saturn Saturn are 18 sateliti nominalizati. Dintre satelitii carora le sunt cunoscute perioadele rotatiilor, numai Phoebe si Hyperion nu se rotesc sincron. Cele trei perechi Mimas-Tethys, Enceladus-Dione si Titan-Hyperion interactioneaza gravitational in asa fel incât isi In completarea celor 18 sateliti cunoscuti si numiti, au venit sase candidati veritabili si cel putin inca o duzina au fost raportati si li s-au atribuit denumiri provizorii insa se pare ca doar cei sase s-au dovedit a fi reali. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
